Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

vineri, 25 februarie 2011

Adolescentii si relatiile

Privind in jur, cu totii observam ca lucrurile nu merg asa cum ar trebui. Iar acum am sa ma refer doar la un aspect anume: relatiile. Ma tot intreb de ce incep copiii sa aiba dorinta de a avea iubit/a .. Am tot incercat sa imi explic si nu reusesc ..
Unde s-au dus vremurile cand fetele de 12-13 ani inca se jucau impreuna in parcuri sau se plimbau? Acum le fug ochii in stanga si in dreapta si considera ca este o rusine sa fii virgina la 14 ani .. Ma intristeaza sa observ ca omenirea isi coboara standardele din ce in ce mai mult ..

Care este adevaratul scop al unei relatii dintre un tanar si o tanara? Sa se cunoasca pentru ca in viitor sa poata forma o familie. Cei care intra intr-o relatie la o varsta asa frageda cu siguranta nu o fac pentru a se casatori in viitorul apropiat, ci pentru a fi in randul lumii. Atat de mult iubim sa fim acceptati de ceilalti incat ne este prea frica sa luptam impotriva curentului. Adolescentilor din ziua de azi le place sa fuga de responsabilitati .. si nu numai lor. Le place sa intre ori in relatii de o saptamana, ori in relatii de 10 ani fara un final precis, iar la sfarsit raman cu o inima goala si ranita. Uita ca, pentru binele lor nu al alcuiva, cel mai bine e sa te implici intr-o relatie cand esti cat de cat matur din punct de vedere psihic, emotional, educational, financiar si fizic. Multi au impresia ca spui asa ceva ca sa-i departezi de ceva extraordinar, dar, din contra, ii pastrezi pentru ceva exceptional.

Stiu adolescentii ce inseamna sa ai cu adevarat o relatie, ce inseamna sa lasi egoismul de o parte si sa te sacrifici pentru celalalt, ce inseamna sa faci fata unor probleme dificile cum ar fi lipsa banilor, prezenta facturilor, intretinerea unei familii sau ingrijirea unui bebelus care nu te lasa sa dormi nopti in sir? Stiu ei ce inseamna sa ramai stabil in situatii de criza? Cu totii stim ca adolescenta este perioada schimbarii in toata domeniile, mai ales emotional. Cu emotii instabile nu poti face fata unor situatii de criza.

Este minunat cum Dumnezeu se implica, plin de dragoste, in viata oamenilor. Si imi aduc si eu aminte de adolescenta mea cu capul in nori cand credeam ca tot ce zboara sa mananaca si imi amintesc la fel de bine cum nu recunosteam ca altii au dreptate cand imi spuneau ce spun eu acum .. Imi aduc la fel de bine aminte ca eram sincera in dorinta mea de a avea candva o casnicie reusita. Asa ca Dumnezeu mi-a inchis toate usile si m-a trecut prin clipe grele, pentru a ma pastra. M-a tinut si ma va tine departe pana sunt cat de cat pregatita, pana la momentul potrivit. Si nu stiu cum sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru toata rugaciunile pe care nu le-a implinit si pentru ca imi poarta de grija. La fel iti poarta si tie de grija si te va modela pana vei fi pregatit sa poti avea cu adevarat o relatie. Totul e sa vrei, sa ai indelunga rabdare si mare credinta, amintindu-ti ca Dumnezeu e in control. Va trebui sa lupti din greu in potriva curentului, dar Dumnezeu promite sa fie alaturi de tine daca Il rogi!

marți, 15 februarie 2011

Eu cu cine ma casatoresc?


10 Sfaturi pentru tinerii necăsătoriți din istoria lui Isaac și Rebeca (Genesa 24)
de Teofil Ciortuz
1. Tineri și tinere, să vă căsătoriți numai în Domnul! Ar fi fost mai comod și mai ieftin pentru Isaac să-și fi luat o mireasă dintre cananitele idolatre care locuiau în apropierea taberei lui, dar tânărul credincios a vrut să-și trăiască viața alături de o nevastă pocăită. Avraam și-a trimis robul să-i aducă mireasă lui Isaac o fată din familia lui. Nici să nu vă gândiți că-l (că o) veți pocăi voi după nuntă. Nu tu îl (sau o) pocăiești, ci el (sau ea) trebuie să se pocăiască! Abia apoi puteți vorbi despre planuri de viitor.

2. Fetelor, nici să nu vă gândiți să vă căsătoriți cu cineva fără un servici, fără câțiva bănuți economisiți, și fără un acoperiș sub care să vă ducă după nuntă. Voi nu vă luați un soț ”în ținere” ci vă căsătoriți! Lăsați guvernul să se ocupe de sărmanii țării acordându-le ajutoare sociale! Isaac avea turme, avea robi și roabe, avea cortul mamei sale Sara, așa că nu o ducea pe Rebeca sub acoperișul cerului liber! Nu fiți materialiste, ci realiste; fiți practice. Viața este mai mult decât romantism.

3. Băieți, căutați-va viitoarea soție printre fetele harnice, curate, întreprinzătoare. Căsnicia implică muncă, nu zăbavă în fereastră sau la oglindă! Rebeca era foarte frumoasă, dar și muncea din greu; poate tocmai de aceea era frumoasă?! Voi nu vă luați pe Miss Universe să vă fie soție, ci vă luați nevasta!

4. Fetelor, să nu vă căsătoriți cu un simplu simpatizant al credinței, ci cu un membru activ, responsabil, implicat practic într-o biserică locală, un bărbat de la care poți aștepta călăuzirea spirituală. El trebuie să fie deja catehezat, nu să-i faci tu cateheza! Isaac îl cunoștea deja pe Domnul, era deja credincios, nu un vizitator ocazional al serviciilor de la altarul familiei.

5. Băieți, să nu vă căsătoriți cu o fata care nu vrea să vă urmeze, chiar și peste mări și țări, chiar până la capătul lumii. O femeie cinstită își urmează soțul chiar dacă pentru aceasta, înseamnă că, precum Rebeca, nu și-a mai văzut mama niciodată. Respectul și dragostea față de părinți sunt lucruri bune, dar când este vorba de familia ei, fata trebuie să se ducă la bărbatul ei și să-l urmeze fidelă!

6. Fetelor, căsătoriți-vă cu un băiat la care puteți privi ca la capul vostru. Rebeca a coborât de pe cămilă într-o atitudine pilduitoare de smerenie. Este băiatul cu care vrei să te căsătorești mai înțelept, mai duhovnicesc, mai înaintat în credință decât tine, sau este cel mai ”cool” flăcău din balconul bisericii? L-ai auzit vreodată rugându-se? Vine la ora de rugăciune? Merge în misiune? Este cap sau coada?

7. Băieți, știe tânăra cu care ai vrea să te căsătorești să trateze un bătrân cu grație și respect? Dacă Rebeca a ta nu are respect față de bătrânul Eliezer din Damasc, oare cum se va purta ea cu bătrânul Avraam? Dacă fata pe care o îndrăgești are cuvinte în vocabular precum ”babetă” sau ”boșorog”, oare cum îl va chema pe Avraam la cină?

8. Fetelor, aruncați o privire atentă în familia lui Isaac. Sunt părinții lui credincioși? Sunt apropiații familiei lui oameni ai rugăciunii și ai credinței ca Eliezer? Să nu vă rămână ochii lipiți de brățările și verigile de aur, ați observat cu cât greu au fost acestea procurate? Ai auzit de la Eliezer cât de serios este Avraam în privința credinței viitoarei nore? Ai grijă să intrii într-o familie cu adevărat credincioasă, nu în orice familie!

9. Băieți, căsătoriți-vă cu o fată care va vrea să aibe copii. La plecarea din Mesopotamia, familia Rebecăi i-a urat să ajungă ”mamă a mii de zeci de mii”. Rebeca și-a dorit copii și, deși o vreme a fost sterilă, la rugăciunile lui Isaac, Dumnezeu le-a dat doi copii, pe Esau și Iacov. Lăsați-le pe acele fete care spun că maternitatea urâțește sau îngrașă să rămână necăsătorite!

10. Băieți și fete, când vine vremea să vă căsătoriți cereți și sfatul altora. Chestiunea este prea importantă ca să o faceți de capul vostru. Cereți și părerea altuia, a unui om neimplicat sentimental, un înțelept ca Eliezer. Dar mai ales să nu vă căsătoriți decât după multă rugăciune și călăuzire de la Dumnezeu. Odată ce v-ați căsătorit, drum înapoi nu mai este! Numai moartea vă mai desparte!

(Articol publicat în revista Harul - Ianuarie 2011)

Postare preluata de aici:  SAVED BY GRACE