Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

joi, 28 iulie 2011

Perioada de prietenie-logodnă: Aşteptările băieţilor şi ale fetelor, de Mihaela Gheorghe

Perioada de prietenie-logodnă: Aşteptările băieţilor şi ale fetelor, de Mihaela Gheorghe


AŞTEPTĂRILE BĂIEŢILOR

Nevoia de a fi respectat:

Pentru un băiat, nevoia de a fi respectat e foarte importantă. Dacă prietena sau logodnica lui nu îi ia în serios cuvintele sau obişnuieşte să-l ironizeze, acest lucru îi va afecta serios imaginea de sine şi el nu va dori să continue acea relaţie cu o fată care îl critică, îl jigneşte şi nu îi arată respect. Cine ar dori o viitoare soţie care să nu îi arate respectul cuvenit?

Nevoia de a fi apreciat:

Şi băieţii au nevoie de apreciere, cuvinte de încurajare şi complimente! Chiar dacă vi se pare greu de crezut, băieţii tânjesc să audă cuvinte ziditoare, dătătoare de viaţă de la fata pe care o curtează. Ştim că moartea şi viaţa stau în puterea limbii, aşa că, fetelor, alegeţi să rostiţi cuvinte ziditoare, dătătoare de viaţă pentru băiatul cu care va întâlniţi în vederea căsătoriei. Dacă nu învăţaţi să faceţi lucrul acesta înainte, vă va fi greu să o faceţi după ce intraţi în viaţa de familie.

Nevoia de a fi ascultat:

Băieţii simt nevoia să fie ascultaţi. Deşi ei vorbesc mult mai puţin comparativ cu fetele (12.000 cuvinte în comparaţie cu 24.000 cuvinte la zi), totuşi, atunci când vorbesc, ei aşteaptă să fie ascultaţi cu atenţie. O atenţie împărţită sau o conversaţie doar la nivel superficial arată faptul că fata nu ascultă şi că nu e interesată de ceea ce spune el. De fapt, băiatul nu sesizează că fata nu e interesată de ceea ce el spune ci înţelege că ea nu e interesată de propria persoană.

 Nevoia de împlinire sexuală-care poate fi împlinită doar în cadrul căsătoriei:

Din moment ce această nevoie legitimă poate fi împlinită doar în cadrul sfânt al căsniciei, e imperativ necesar să nu se treacă anumite limite de intimitate care ar fi periculoase şi ar duce la act sexual premarital.

Nevoia de a-şi exercita autoritatea-în cadrul familiei:

Şi această nevoie, cea de a fi preot în familie şi a-şi exercita autoritatea în educarea copiilor şi creşterea spirituală a familiei, se poate împlini doar după intrarea în viaţa de familie. Acesta e un statut pe care Însuşi Dumnezeu l-a încredinţat bărbatului şi o femeie înţeleaptă nu va încerca să submineze autoritatea bărbatului, preluând ea conducerea casei.

AŞTEPTĂRILE FETELOR

Iubire necondiţionată:

Fetele vor să fie iubite necondiţionat, pentru ceea ce reprezintă ele, nu pentru posesiunile lor, pentru părinţii influenţi, pentru studii sau bani, nici măcar pentru frumuseţea lor. Da, aţi auzit bine, nici măcar pentru frumuseţea lor, deoarece o fată care e iubită pentru fizicul ei, e apreciată doar pentru că arată într-un anumit fel şi nu pentru ceea ce este ea cu adevărat. O asemenea fată se va întreba ce se va întâmpla cu iubirea soţului ei când ea nu va mai poseda acea frumuseţe de la 20 de ani.

 Protecţie:

Orice femeie vrea şi trebuie să fie protejată. Aşa stă în firea lucrurilor, Dumnezeu a dăruit bărbaţilor puterea, forţa şi femeilor frumuseţea şi gingăşia. Un băiat creştin va face totul pentru a o proteja pe viitoarea lui soţie. Fetelor, dacă observaţi că prietenul vostru nu vă sare în ajutor când e cazul, nu vă protejează înainte de nuntă, când totul ar trebui să fie perfect între voi, să ştiţi că nu se va strădui să o facă nici după căsătorie. Un bărbat care o lasă pe soţia sa să vină de la piaţă cu 2 sacoşe grele şi cu copiii în braţe, în timp ce el merge liniştit cu un metru înainte, nu dă dovadă că îşi protejează partenera. Sau dacă soţia e învinuită pe nedrept sau acuzată de cineva, el va trebui să o protejeze, luindu-i apărarea, în faţa rudelor, a părinţilor, dacă e cazul.

 Stabilitate emoţională:

Stabilitatea emoţională a unei fete spune mult despre caracterul frumos al celui ce o iubeşte. Faptul că ea e liniştită şi încrezătoare în iubirea lui statornică, înseamnă că el e o persoana serioasă şi responsabilă care se fereşte să intre în relaţii cu alte fete, şi care în felul acesta îi comunică iubitei sale că el are intenţii serioase.

Apreciere:

Şi fetele vor să fie apreciate pentru ceea ce sunt în primul rând. Apoi, ea ar trebui apreciată ca soţie şi mamă, pentru felul cum îşi creşte şi educă copiii, pentru felul în care administrează casa, pentru felul în care face din cămin o oază de odihnă pentru întreaga familie.

Posibilitatea de a-şi dezvolta personalitatea:

E un aspect important, mult mai important decât mulţi vor să creadă. Dezvoltarea personalităţii unei fete contribuie la echilibrul ei interior şi la o corectă imagine de sine. Din păcate, după nuntă, femeia e copleşită de îndatoriri, obligaţii, copii şi treburile casei şi nu mai poate investi aproape nimic în propria persoană. Multe dintre soţii sunt nevoite să întrerupă studiile sau să renunţe la serviciu. Unele nu mai au timp nici măcar să răsfoiască o carte, prinse în iureşul rutinei zilnice, în timp ce viaţa bărbatului se desfăşoară la fel de normal ca şi înainte, el având timp să relationeze şi să petreacă timp în afară casei. Un soţ atent şi iubitor nu va trece cu vederea acest aspect ci îi va da posibilitatea soţiei să aibă timp liber şi pentru ea, să iasă în oraş singură şi să investească în propria persoană. Lucrul acesta va aduce beneficii întregii familii căci o soţie şi mamă încrezătoare şi echilibrată va putea purta mai bine de grijă tuturor decât una veşnic obosită şi nemulţumită.

Fidelitatea:

Un sondaj de opinie arată că fetele, femeile, în general pun cel mai mare accent pe fidelitatea partenerului. Acest lucru atârnă cu atât mai mult în cazul familiilor creştine. Fidelitatea trebuie să fie, nu doar la nivel fizic-sexual, ci şi la nivel de gând. Băieţii şi ulterior soţii trebuie să le fie fideli soţiilor lor şi la nivel de gând şi inimă. Adulterul emoţional, flirtul sunt vehement condamnate de Biblie. Cine se uită la o femeie şi o pofteşte în mintea, gândul lui, inimă lui a şi păcătuit.  Adulterul emoţional e la fel de grav ca şi cel fizic, aşa că nu vă jucaţi cu acest lucru, gândindu-vă că atât timp cât nu are loc niciun act sexual, aţi rămas fideli soţiilor voastre.

DARUL CELIBATULUI- este pentru cei care au o chemare specială de la Dumnezeu, celibatarul nu trebuie să ardă, să trăiască o viaţă de frustrare, ci să găsească fericire şi împlinire în acest mod de viaţă dat de Dumnezeu.

Autor: Mihaela Gheorghe

SURSA: Stiri Crestine

miercuri, 13 iulie 2011

Idolii

Idols are not just golden statues that people bow down to in ornate temples. An idol is anything that claims our attention and affection above Christ. ( Idoli nu sunt doar statuile de aur la care se inchina oamenii in temple impodobite. Un idol este tot ce pretinde, atentia si dragostea noastra, inaintea de a o oferi lui Cristos. )   Leslie Ludy

luni, 11 iulie 2011

Barbatul pentru care se merita sa astepti

 Aminteste-ti ca Dumnezeu a scris propria lui carte pentru tine si nu pe simtamantul inimii trebuie sa te bazezi, ci mai degraba gandurile inimii trebuie sa le auzi; acea voce interioara care iti spune ca acest barbat va avea grija de tine in orice conditii, ca inca va dori sa te sarute atunci cand vei imbatrani, te va ingriji cand vei suferi, te va onora. Un astfel de barbat este pretios ca un diamant.    ( Janette Oke - Love's enduring promise )




sâmbătă, 9 iulie 2011

Construieste-ti viata in jurul Lui

Dumnezeu ne spune astazi:  Inceteaza sa mai incerci a Ma ,,ajusta" la viata ta - in schimb, contruieste-ti viata in jurul Meu. 

De ieri ma tot gandesc la lucrul acesta .. la faptul ca incercam sa-l ajustam pe Dumnezeu la viata noastra, refuzand sa ne construim viata in jurul Lui. Dumnezeu este mai putin important in comparatie cu planurile, activitatile si dorintele noastre. Aproape totul are intaietate in viata noastra, mai putin El. Nu mi-a fost usor sa recunosc ca de multe ori si eu am facut exact asa. Dar s-a terminat! Dumnezeu nu este un accesoriu al vietii mele, ci este Domnul meu, motivul pentru care traiesc. Cu siguranta nu e usor sa renunti la tot ce va fi necesar sa renunti pentru Dumnezeu, dar cu siguranta se merita!

Ok .. poate te intrebi: Ce implica sa iti contruiesti viata in jurul Lui?  In primul rand, trebuie sa incetezi a mai trai pentru tine. Asta presupune sa alegi ce stii ca Dumnezeu doreste sa alegi. Multi au purtat, intr-un moment dat al vietii lor, bratari cu WWJD ( What would Jesus do - Ce-ar face Isus in locul meu ). Ma intreb, cati dintre noi, purtand acele bratari, am fost adanc interesati de a actiona la fel cum ar actiona Isus intr-o situatie data. O persoana, care se intreaba sincer ce ar alege Dumnezeu sa faca intr-o anume situatie daca ar fi in locul lui si actioneaza in consecinta, dovedeste faptul ca isi construieste viata in jurul Lui.
In al doilea rand, trebuie sa Il cunosti pe Dumnezeu. Nu iti poti construi viata in jurul unei Persoane necunoscute. Il putem cunoaste pe Dumnezeu prin Cuvantul Sau, prin rugaciune si prin partasia cu El. Ajungand sa Il cunosti pas cu pas pe Dumnezeu, vei putea sa iti construiesti viata in jurul Lui, pentru ca vei stii cum ar dori Dumnezeu sa traiesti si care este planul Lui cu viata ta.
In al treilea rand, a-ti construi viata in jurul Lui, implica sa bati pasul in cadenta cu El. Asta inseamna ca nu o vei lua inainte, nici nu vei ramane in urma Lui, ci vei merge pas la pas cu Dumnezeu. Chiar daca planurile Lui nu se vor potrivi cu ale tale, tu vei alege sa te increzi in El, caci stii ca doreste sa-ti ofere ce este mai bun pentru tine. Avand in vedere faptul ca Dumnezeu ne cunoaste mai bine decat ne cunoastem noi, automat stie ce e mai bine pentru noi. De multe ori, planurile si dorintele noastre pot parea bune, dar in contextul viitorului ( pe care Dumnezeu il cunoaste deja ) este posibil ca ele sa nu mai fie chiar atat de bune cum pareau la momentul dat. De aceea, trebuie sa ne incredem in El, fiind siguri ca totul lucreaza spre binele nostru.
A-l cunoaste pe Dumnezeu si a-ti construi viata in jurul Lui implica multe alte aspecte, insa acestea trei mi s-au parut mie de baza. Important este daca ne dorim sa traim pentru noi sau pentru El..
Nu vreau sa fiu oscilanta sau nehotarata. Doresc sa incep sa imi contruiesc viata in jurul Lui si sa bat pasul in cadenta cu El. Dintre toti din Universul acesta, Dumnezeu este singurul care ma cunoaste pana in cea mai mica fibra a fiintei mele si care ma iubeste cum nimeni, niciodata nu va fi in stare. Cand realizam acest adevar, nu va fi greu sa alegem a ne construi viata in jurul Lui si a ne baza pe El in orice moment al vietii noastre.

Doamne, stau inaintea Ta, ca un copil ce se increde in tatal lui, asteptand ca Tu sa imi arati calea pe care trebuie sa merg. Stiu ca satan imi va pune in cale piedici din ce in ce mai mari, dar stiu ca, prin puterea Ta, eu il voi putea invinge. Nu cunosc viitorul, dar Tu il cunosti si, ca si copil al Tau, te iau de mana si merg inainte. Te laud pentru ca, in maretia Ta, Tu ai ales sa intri intr-o relatie persoanala cu noi, aratand fata de noi o dragoste si o bunatate fara margini. Abia astept sa ne vedem, dar pana atunci .. ia-ma de mana si condu-ma spre Tine.



vineri, 1 iulie 2011

Ce bun e Dumnezeu!

In primul rand vreau sa va multumesc mult celor care v-ati rugat pentru mine. De azi eu am oficial vacanta.  Dumnezeu a lucrat in mod minunat si am trecut cu bine peste tot. Vreau sa va reamintesc ce extraordinar Dumnezeu avem!
       In primul rand m-a ajutat sa termin la timp proiectul de licenta si mi-a dat putere de fiecare data cand ma simteam coplesita. Apoi, desi mai aveam decat 4 zile la dispozitie sa invat pentru examenul de licenta ( din 5 materii odata ) m-a ajutat sa fac fata oboselii si sa invat cat am putut de mult. Evident ca nu am reusit sa acopar toata materia, dar la examen s-a ingrijit sa avem subiecte accesibile si cu 5 min inainte sa fim rugati sa lasam pixurile jos, am terminat. Va spun si notele intrucat sunt spre lauda Lui si nicidecum a mea. La examenul de licenta am luat 8.38 si eu ma rugasem sa pot lua minim 8, ca sa pot avea sansa sa iau 10 la prezentare ( nu aveau voie sa ne dea decat cu 2 pct in plus fata de nota la examen ). 
       Azi, la prezentare erau cativa factori ce puteau sa ma ,,ajute" in a nu lua tocmai o nota buna. DAR, pentru Dumnezeu astea sunt fleacuri si am plecat de acolo cu nota 10. Dumnezeu e minunat. Este adevarat ca am invatat cat am putut de mult, dar fara ajutorul Lui nu reuseam nimic, absolut nimic. Sunt coplesita de bunatatea Lui si ma simt binecuvantata in toate privintele!
       Cu aceasta postare am vrut sa va reamintesc ca mare Dumnezeu avem si ca niciodata nu ne lasa atunci cand facem din El turnul nostru de scapare! Cum spunea si Misu: Prin orice ai trece, cu orice te-ai confrunta, El stie prin ce treci ... El stie cum te simti in fiecare moment. Cand alergi la El pentru ajutor, El va alega inspre tine pentru a te ajuta. Mana ta e cea pe care El iubeste sa o tina si sa o sprijineasca.  Marit sa fie Dumnezeu!


Cata,