Este foarte important sa-ti vezi pacatele si sa te caiesti.Astazi mai mult ca oricand parca,nu numai ca s-a ajuns a nu-ti recunoaste pacatele,dar unii le mai si aseaza pe piedestal drept virtute.Paradoxal dintre acestia multi vorbesc de spiritualitate,cosmos,armonie,iubire,Dumnezeu,avand chiar ifosul de a fi initiati in tainele cunoasterii. Si mai important decat a-ti recunoaste pacatele prin rugaciune,consider ca este curatirea lor prin fapte bune,ma refer la revansa venita din mustrarea constiintei,ma refer la iubire. Undeva in Biblie scrie;"Iubirea acopera o multime de pacate." Multi nu vor a recunoaste pacatul pentru ca vad ca nu se pot schimba...ei bine asta ii sperie,ii blocheaza,si ca atare se indeparteaza de o biserica care insista atat de mult pe cartea aceasta a pacatului.De multe ori pacatul este doar o boala, o mostenire genetica sau vine din diversi factori biologici interni ori externi familiari si sociali care marcheaza psihicul si conduita omeneasca.Practic nu tu alegi,pur si simplu se intampla sa fii nefericitul sortii care trebuie sa paseasca pe un drum teribil de anevoios si rau.Pacatele omenesti au multe justificari,problema este sa nu cazi in cel mai mare pacat,si anume de a nu le recunoaste ,si iar e un mare pacat de a-i condamna pe altii pentru ele aprinzand ura in inima ta. Eu zic asa:Ai gresit,cereti iertare alungand mandria din inima ta,si revanseaza-te prin gesturi si fapte altruiste alungand egocentrismul.Mandria si egocentrismul care conduc la ignoranta,necompasiune,insensibilitate sunt de fapt cele doua mari radacini ale pacatului omenesc.
Modart, in comentariul tau ai punctat si niste chestii bune, insa cu altele nu sunt de acord:
- e important sa-ti vezi pacatele si sa te pocaiesti de ele ( adica te caiesti si nu le mai repeti ); cainta inseamna altceva, mai exact doar sa-ti para rau de ceva. Ex: Iuda s-a cait de pacatele lui si s-a spanzurat, Petru s-a pocait de pacatele lui si s-a intors la Dumnezeu.
- Ai spus: ,, Si mai important decat a-ti recunoaste pacatele prin rugaciune,consider ca este curatirea lor prin fapte bune.. " Aici gresesti pentru ca nu ne putem rascumpara prin faptele noastre bune,intrucat standardul lui Dumnezeu de sfiintenie este desavarsit. In Isaia 64:6 scrie ca ,, Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sînt ca o haină mînjită. " Nicio fapta buna de-a noastra nu rascumpara pacatul, doar prin Jertfa lui Isus Hristos putem fi spalati de pacatele noastre.
- Ai spus: ,, Practic nu tu alegi,pur si simplu se intampla sa fii nefericitul sortii care trebuie sa paseasca pe un drum teribil de anevoios si rau.Pacatele omenesti au multe justificari,problema este sa nu cazi in cel mai mare pacat,si anume de a nu le recunoaste ,si iar e un mare pacat de a-i condamna pe altii pentru ele aprinzand ura in inima ta. " Din pacate nici aici nu sunt de acord cu ce ai spus, pentru ca este alegerea noastra atunci cand infaptuim un pacat. Pacatele noastre nu au justificari. Da, avem firea pamanteasca ce ne indeamna mereu numai spre rau, dar prin Isus Hristos putem fi biruitori asupra oricarui pacat. Inca ceva: inaintea lui Dumnezeu nu exista pacat si pacatel, este pacat si atat, doar oamenii le-au pus pe categorii.
Mi-a placut insa ce ai spus la inceput si la sfarsit. Este asa cum ai zis: ,, Astazi mai mult ca oricand parca,nu numai ca s-a ajuns a nu-ti recunoaste pacatele,dar unii le mai si aseaza pe piedestal drept virtute. [ .. ] Ai gresit,cereti iertare alungand mandria din inima ta,si revanseaza-te prin gesturi si fapte altruiste alungand egocentrismul. "
Atunci cand gresim ne putem revansa fata de oameni prin gesturi si fapte altruiste si cerandu-ne iertare.
Imi place sa discut cu tine. Sper sa putem face asta in continuare. :)
Cata ,te rog nu despica firul in sapte.... In esenta mesajul meu accentueaza ideea ca avem sansa reabilitarii,restaurarii,prin faptul de a conjuga pacatul recunoscut prin cainta cu faptele bune in spiritul iubirii. Cainta,faptele bune sunt fireste corelate cu harul si binecuvantarea lui Iisus,...tu pui in discutie cartea pocaintei,eu insa nu la ea am facut referire ci la iubire ca ultima si unica instanta de mantuire.
Nu stiu cat putem noi birui pacatele,pentru ca evident nu avem o credinta chiar autentica"cred Doamne si ajuta necredintei mele",insa stiu ca exista teribil de multa suferinta pe lumea asta ca urmare a unui pacat colectiv si ca atare ceea ce trebuie sa staruie in inima omului ar fi stradania necontenita sa aline aceasta suferinta.Cu siguranta acest lucru ajuta mult mantuirii.Fireste cu Iisus mijlocitor in calitate de crestini ce o avem. Mai elocvent ca sa fiu, dau exemplul Maicii Tereza de Calcutta,care a urmat imperativul iubirii,ceea ce nu inseamna ca nu a avut momente grele de indoiala,necredinta.Ea pentru mine este un model deosebit!
Biblia traseaza un model ideatic,problema este ce putem face noi din perspectiva conditiei noastre limitate,decazute,bolnave...perfecti nu am fost si nu vom fi vreodata aici pe pamant,noi doar putem ameliora,slefui,perfecta cate ceva...si cauta sa-l iubim pe Dumnezeu cu toata putinta noastra.
Prima data cand am citit titlul, as fi pariat ca e vorba de o campanie de informare asupra riscului de cancer mamar ..
RăspundețiȘtergereEra si asta foarte important de anuntat, dar e vital sa ne examinam in vederea vesniciei.
RăspundețiȘtergereEste foarte important sa-ti vezi pacatele si sa te caiesti.Astazi mai mult ca oricand parca,nu numai ca s-a ajuns a nu-ti recunoaste pacatele,dar unii le mai si aseaza pe piedestal drept virtute.Paradoxal dintre acestia multi vorbesc de spiritualitate,cosmos,armonie,iubire,Dumnezeu,avand chiar ifosul de a fi initiati in tainele cunoasterii.
RăspundețiȘtergereSi mai important decat a-ti recunoaste pacatele prin rugaciune,consider ca este curatirea lor prin fapte bune,ma refer la revansa venita din mustrarea constiintei,ma refer la iubire.
Undeva in Biblie scrie;"Iubirea acopera o multime de pacate."
Multi nu vor a recunoaste pacatul pentru ca vad ca nu se pot schimba...ei bine asta ii sperie,ii blocheaza,si ca atare se indeparteaza de o biserica care insista atat de mult pe cartea aceasta a pacatului.De multe ori pacatul este doar o boala, o mostenire genetica sau vine din diversi factori biologici interni ori externi familiari si sociali care marcheaza psihicul si conduita omeneasca.Practic nu tu alegi,pur si simplu se intampla sa fii nefericitul sortii care trebuie sa paseasca pe un drum teribil de anevoios si rau.Pacatele omenesti au multe justificari,problema este sa nu cazi in cel mai mare pacat,si anume de a nu le recunoaste ,si iar e un mare pacat de a-i condamna pe altii pentru ele aprinzand ura in inima ta.
Eu zic asa:Ai gresit,cereti iertare alungand mandria din inima ta,si revanseaza-te prin gesturi si fapte altruiste alungand egocentrismul.Mandria si egocentrismul care conduc la ignoranta,necompasiune,insensibilitate sunt de fapt cele doua mari radacini ale pacatului omenesc.
Această postare a fost eliminată de către autorul său.
RăspundețiȘtergereModart, in comentariul tau ai punctat si niste chestii bune, insa cu altele nu sunt de acord:
RăspundețiȘtergere- e important sa-ti vezi pacatele si sa te pocaiesti de ele ( adica te caiesti si nu le mai repeti ); cainta inseamna altceva, mai exact doar sa-ti para rau de ceva. Ex: Iuda s-a cait de pacatele lui si s-a spanzurat, Petru s-a pocait de pacatele lui si s-a intors la Dumnezeu.
- Ai spus: ,, Si mai important decat a-ti recunoaste pacatele prin rugaciune,consider ca este curatirea lor prin fapte bune.. "
Aici gresesti pentru ca nu ne putem rascumpara prin faptele noastre bune,intrucat standardul lui Dumnezeu de sfiintenie este desavarsit. In Isaia 64:6 scrie ca ,, Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sînt ca o haină mînjită. " Nicio fapta buna de-a noastra nu rascumpara pacatul, doar prin Jertfa lui Isus Hristos putem fi spalati de pacatele noastre.
- Ai spus: ,, Practic nu tu alegi,pur si simplu se intampla sa fii nefericitul sortii care trebuie sa paseasca pe un drum teribil de anevoios si rau.Pacatele omenesti au multe justificari,problema este sa nu cazi in cel mai mare pacat,si anume de a nu le recunoaste ,si iar e un mare pacat de a-i condamna pe altii pentru ele aprinzand ura in inima ta. "
Din pacate nici aici nu sunt de acord cu ce ai spus, pentru ca este alegerea noastra atunci cand infaptuim un pacat. Pacatele noastre nu au justificari. Da, avem firea pamanteasca ce ne indeamna mereu numai spre rau, dar prin Isus Hristos putem fi biruitori asupra oricarui pacat. Inca ceva: inaintea lui Dumnezeu nu exista pacat si pacatel, este pacat si atat, doar oamenii le-au pus pe categorii.
Mi-a placut insa ce ai spus la inceput si la sfarsit. Este asa cum ai zis: ,, Astazi mai mult ca oricand parca,nu numai ca s-a ajuns a nu-ti recunoaste pacatele,dar unii le mai si aseaza pe piedestal drept virtute. [ .. ] Ai gresit,cereti iertare alungand mandria din inima ta,si revanseaza-te prin gesturi si fapte altruiste alungand egocentrismul. "
Atunci cand gresim ne putem revansa fata de oameni prin gesturi si fapte altruiste si cerandu-ne iertare.
Imi place sa discut cu tine. Sper sa putem face asta in continuare. :)
Cata ,te rog nu despica firul in sapte....
RăspundețiȘtergereIn esenta mesajul meu accentueaza ideea ca avem sansa reabilitarii,restaurarii,prin faptul de a conjuga pacatul recunoscut prin cainta cu faptele bune in spiritul iubirii.
Cainta,faptele bune sunt fireste corelate cu harul si binecuvantarea lui Iisus,...tu pui in discutie cartea pocaintei,eu insa nu la ea am facut referire ci la iubire ca ultima si unica instanta de mantuire.
Nu stiu cat putem noi birui pacatele,pentru ca evident nu avem o credinta chiar autentica"cred Doamne si ajuta necredintei mele",insa stiu ca exista teribil de multa suferinta pe lumea asta ca urmare a unui pacat colectiv si ca atare ceea ce trebuie sa staruie in inima omului ar fi stradania necontenita sa aline aceasta suferinta.Cu siguranta acest lucru ajuta mult mantuirii.Fireste cu Iisus mijlocitor in calitate de crestini ce o avem.
Mai elocvent ca sa fiu, dau exemplul Maicii Tereza de Calcutta,care a urmat imperativul iubirii,ceea ce nu inseamna ca nu a avut momente grele de indoiala,necredinta.Ea pentru mine este un model deosebit!
Biblia traseaza un model ideatic,problema este ce putem face noi din perspectiva conditiei noastre limitate,decazute,bolnave...perfecti nu am fost si nu vom fi vreodata aici pe pamant,noi doar putem ameliora,slefui,perfecta cate ceva...si cauta sa-l iubim pe Dumnezeu cu toata putinta noastra.