Soţia mea nu este jumătatea mea, eu nu-s jumătatea soţiei mele. Eu sunt o fiinţă completă şi întreagă, cu şi prin Dumnezeu. Căsnicia nu-i aceea a două jumătăţi ce devin una, ci a două fiinţe complete ce cu ajutorul lui Dumnezeu devin una. Noi suntem una în El, după cum şi individual suntem compleţi în El.
Dacă eu mă căsătoresc ca soţia mea să-mi fie jumătate, atunci eu voi depinde de ea în găsirea fericirii mele, a împlinirii mele. Eu trăiesc şi supravieţuiesc prin ea. Când ea nu-mi împlineşte nevoie, devin nemulţumit, nefericit şi singur.
Psalmistul spune: Toate izvoarele mele Sunt în Tine (Ps 87:7), unde „tine” este Dumnezeu. Împlinirea mea 100% este în Dumnezeu. Eu aduc această împlinire în familie, în viaţa soţiei mele. Eu nu vin cu nevoi ce ea trebuie să le împlinească, ci vin cu resurse pentru ea. La fel şi soţia mea vine împlinită de Dumnezeu, şi aduce resursele împlinirii ei! Asta înseamnă şi că, eu nu vin în căsnicie cu aşteptări, ci cu oferte: cum pot face fericit pe celălalt!
Scris de Doru Ted. Pope, Seattle, WA
Sursa: http://www.resursespirituale.org/1/category/devotionale/1.html
postarea asta imi aduce aminte de ceva citat ... acum chiar nu mai stiu pe unde-l am :)
RăspundețiȘtergerecare zicea ca nu e mare lucru sa pui impreuna doua jumatati si sa se potriveasca, dar ca e mai interesant cum intr-o casatorie Dumnezeu din doua entitati separate,complete in ele insele, face o entitate noua :)
Minunat modul in care lucreaza Dumnezeu, nu?
RăspundețiȘtergere