Azi este o zi speciala pentru mine. Se implinesc 6 ani de la decizia mea de a-L urma pe Dumnezeu si de la botez. Nu imi vine sa cred ca repede trec anii! Acesti ani sunt un fel de mozaic compus din lacrimi si bucurii, incercari si binecuvantari, caderi si victorii.. Dar acum .. privind in urma, nu as putea spune ca regret ceva din tot ce am experimentat, desi poate pe moment mi-a venit tare greu. Insa prin toate Dumnezeu a cioplit la mine, tranformandu-ma in ce sunt acum. Si stiu ca va continua sa ciopleasca pentru ca voia Lui este sa ma faca sa ma aseman tot mai mult cu Fiul Sau. Iar eu nu pot fi decat fericita la un asemenea gand!
Cu ocazia asta speciala, voi anunta si decizia mea luata foarte de curand. Zilele acestea meditam la acesti 6 ani si am realizat ca, desi la inceput eram plina de pasiune pentru Dumnezeu si traiam cu intensitate viata mea de crestin, pas cu pas m-am indreptat spre altceva. Si am ajuns sa constat acum, ca in ultimul timp, am ajuns sa fiu doar o persoana morala, cu un standard ridicat in ce priveste trairea vietii mele de crestin, insa nu traind 100% pentru Dumnezeu. Poate 80% sau chiar mai putin, dar in niciun caz in intregime si gandul acesta m-a instristat.
De ziua mea, care a fost relativ recent, am primit o carte cu biografia cantaretului meu preferat, Keith Green. Si in cartea aceasta am descoperit ca si el trecea prin aceeasi framantare: ca noi, ca si crestini, am ajuns sa traim superficial, nu cu toata inima noastra pentru Dumnezeu, ci avand inima impartita. Iar Dumnezeu ne vrea in totalitate! Asa am ajuns la decizia mea de a trai o viata fara compromis, 100% pentru Hristos, cautand sa-I dau Lui, in intregime, viata mea, nu doar in cea mai mare parte.
Mi-am ales ca deviza de viata: Traieste fara compromis, 100% pentru Hristos!
Vreau sa traiesc o viata care sa-L onoreze pe Dumnezeu si vreau sa-I predau Lui tot ce am si tot ce sunt! Caci viata fara El nu merita traita si nici nu pot trai fara Dumnezeu!
Fiti binecuvantati de Cel ce este Domnul domnilor si Regele regilor!
Cu ocazia asta mi-am ales si un cantec care doresc sa ma reprezinte. Acest cantec exprima dorinta inimii mele si m-am bucurat sa-l descopar. Este cantat de Casting Crowns si se numeste To know You!
Se afișează postările cu eticheta Aniversari importante. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Aniversari importante. Afișați toate postările
duminică, 22 mai 2011
luni, 16 august 2010
Multumesc, Doamne, pentru ea!
Peste 5 zile bunica mea, una din cele mai importante persoane cu care m-a binecuvantat Dumnezeu, prin harul lui Lui, va implini varsta de 70 de ani.
Dumnezeu este atat de bun cu mine si m-a binecuvantat in mod deosebit cand a ingaduit ca bunica mea sa faca parte din viata mea. N-am meritat si nici nu voi putea vreodata sa merit a sta in casa cu o astfel de persoana. Probabil va ganditi ca este normal sa o laud: e bunica mea si, pe deasupra, e si ziua ei, dar ce spun eu acum nu sunt doar cuvinte.
Pot sa incep prin a spune ca Dumnezeu m-a condus catre El prin ea, nu numai prin faptul ca m-a dus la adunare cam de pe la varsta de 1 an, dar si prin marturia vietii ei. Este o persoana care mi-a aratat in mod practic ce inseamna iubirea: de cate ori citesc pasajul din 1 Corinteni 13 ma duc cu gandul catre ea. Ma gandesc mai ales la perioada adolescentei si la ce copil dificil am fost si, totusi, niciodata nu a renuntat la mine, nu a renuntat la a manifesta iubire. Comportamentul ei ma face sa realizez mai mult cum este Dumnezeu, pentru ca daca un om poate iubi in acest fel, imaginati-va cat de mult ne iubeste Dumnezeu!
Da, da .. este om si are si defecte, dar acestea sunt minore in comparatie cu ale mele. Da, avem si perioade mai dificile, nu este totul roz mereu, dar asta este pentru ca satan uraste armonia si dragostea intr-o familie si ataca mult mai inversunat. Insa omul prin care Dumnezeu a lucrat cel mai mult in viata mea este ea. Desi, de multe ori, i-am pricinuit intristari, tot a avut rabdare cu mine. Nu stiu ce m-as face fata ea si sincer spun ca momentan nu imi pot imagina cum ar fi viata mea, fara ca ea sa fie prezenta acolo. Avand in vedere ca are o varsta nu pot stii niciodata cand o va chema Tata acasa, m-am tot gandit si la acest aspect, insa nu ma voi ingrijora pentru ca stiu ca Dumnezeu este deja acolo si ma va pregati.
Tot ce pot sa fac acum este sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru asa o binecuvantare si pentru ca mi-a daruit-o. Ma rog sa pot invata de la ea tot ce vrea El sa invat si sa o pretuiesc in orice moment, atat timp cat o mai am langa mine. Cu ocazia asta, va indemna sa ii pretuiti pe cei dragi, dificili sau mai putin dificili, pentru ca nu se stie cat ii mai aveti cu voi si sa nu regretati mai tarziu. Domnul sa fie laudat pentru tot ce ingaduie in viata noastra, caci El stie ce e mai bine pentru noi!
La multi ani, Buni!
sâmbătă, 22 mai 2010
Au trecut 5 ani ..
Privind in urma la toti acesti 5 ani, observ cum Dumnezeu m-a purtat pe brate: a fost alaturi de mine in momentele dificile, m-a suportat in momentele de razvratire asupra deciziilor Lui ( unele decizii mi se pareau ca nu sunt luate bine si ca eu stiam ce e mai bine pentru mine, apoi am realizat ca nu este asa si ca toate lucrurile lucreaza spre binele meu - realizez absurditatea a ceea ce gandeam atunci ), m-a iubit clipa de clipa, m-a calauzit pe calea cea dreapta, m-a ridicat dupa ce am cazut, a fost alaturi de mine trup si suflet toata viata mea. Si cum sa nu-I multumesc unui asftel de Dumnezeu? Cum sa nu-L laud?
In ce priveste cresterea mea spirituala, am analizat toti acesti ani si vad ca de la an la an am crescut, mai mult sau mai putin, dar am crescut. Comparandu-ma pe mine cea de azi, cu mine cea de acum 5 ani, diferentele sunt multe si mari si asta mi-au spus-o cei din anturajul meu de acum 5 ani. ,, Nu te mai recunosc .. " , ,, Wow, ce mult te-ai schimbat .. " , ,, Nu mai esti tu cea de atunci .. " - asta imi spuneau cand aveam ocazia sa petrecem putin timp impreuna. De ce ma gandesc la toate astea? Ei bine .. pentru ca este necesara o astfel de autoanaliza: sa vezi unde ai gresit ca sa stii ce sa nu mai faci, sa vezi unde ai crescut si sa perseverezi, practic sa inveti din viata ta.
Astea sunt pe scurt, lucrurile la care m-am gandit zilele acestea, intrucat stiam ca se apropie aceasta zi. Ma bucur de ea, ma bucur ca au trecut 5 ani, care m-au adus mai aproape de Dumnezeu si mai aproape de viata vesnica pe care o avem impreuna. Suntem mai aproape de Acasa cu fiecare bataie a inimii, cu fiecare secunda care trece. Pana atunci insa, mai sunt batalii de dat si de castigat, mai sunt lucruri care trebuiesc facute aici pe Pamant, pana cand Domnul imi va spune: ,, Stop! Este momentul sa vii Acasa! "
Incercari vor veni, ispite vor veni si ele, voi avea parte si de momente de bucurie, de tristete, de tot ce inseamna viata, dar vreau sa traiesc pentru Hristos cat timp inima mea va bate si ma rog ca relatia mea cu Domnul sa se intareasca pe zi ce trece si sa ma aseman din ce in ce mai mult cu El. Vreau sa pot afirma, la sfarsitul vietii mele, ceea ce si Pavel a spus: ,, M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. 8 Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi -o va da, în ,,ziua aceea``, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. " 2 Timotei 4:7,8
miercuri, 21 aprilie 2010
Au trecut 21 de ani ..
Nu am cuvinte sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru felul cum m-a binecuvantat si a avut grija de mine in orice clipa a vietii mele. Mi-a fost alaturi in momentele grele, a avut rabdare cu mine cand traiam departe de El, m-a scos din mocirla in care ma zbateam si mi-a pus picioarele pe stanca.
Iubirea Lui este nemarginit de mare si stiu ca vrea sa fim impreuna, in Cer, pentru eternitate, bucurandu-ne unul de prezenta celuilalt. Ce mi se pare extraordinar la Dumnezeu este ca ne iubeste pe toti enorm de mult, dar ne iubeste in mod personal, nu la gramada, pentru ca fiecare om are valoare in ochii Lui.
Iubirea Lui ma face sa ma simt unica, pentru ca sunt unica in ochii Lui .. Nimeni din acest Univers nu se poate compara cu El si sunt fericita ca Acasa pentru mine nu este aici .. ci in Cer! Aici pe Pamant imi doresc ca sa ascult de Domnul meu si sa fac lucrarile pe care El mi le incredinteaza. Pentru ca El a dat totul pentru mine si eu vreau sa dau totul pentru EL!
Tata, nu stiu daca Iti voi putea multumi vreodata indeajuns pentru tot, insa am toata vesnicia la dispozitie pentru asta .. incepand de aici de pe Pamant!
Azi m-am hotarat sa-mi schimb si motto-ul vietii mele. De acum incolo: Binecuvantata pentru a fi o binecuvantare! Domnul sa ma ajute sa fiu asa pentru orice om cu care voi intra in contact de acum incolo!
miercuri, 24 martie 2010
Evanghelia este pusa in joc! Sa luam aminte!
,, Este cu neputinta sa nu vina prilejuri de pacatuire .. “ Cu alte cuvinte, tinand cont de ceea ce este lumea, ceea ce este in inima omului, prilejurile de pacatuire vor veni, dar vai de el sau ea prin care vin! Ar fi fost mai bine pentru el / ea sa i se lege o piatra de moara de gat si sa fie aruncat in mare, decat sa faca pe vreunul din acesti micuri sa pacatuiasca. ,,Cei micuti “ sunt cei ce se incred in El. Va implor, luati aminte la acest pasaj. Orice barbat care te pofteste, va raspunde inaintea lui Dumnezeu pentru adulterul lui mental. Insa tu vei raspunde inaintea lui Dumnezeu daca l-ai provocat prin modul in care esti imbracata.
Romani 14:13: ,, Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire. "
Asta trebuie noi sa judecam: Sunt eu in vreun fel, prin modul in care este rochia mea, un prilej de poticnire pentru fratii mei in Hristos? Retineti principiul acesta: Curatia motivatiei nu anuleaza efectele modului cum arati. Poti avea o inima la fel de pura ca zapada; absolute nicio dorinta sa provoci pe vreun barbat sa pofteasca sau sa seduci un barbat. Insa curatia motivatiei tale nu anuleaza efectul modului in care arati.
Nu-i invinovatiti pe barbatii, care au ghinionul de a se afla prin preajma voastra, zicandu-va: ,, Trebuie sa nu se mai gandeasca la prostii! “
Proverbe 30:20: ,, Tot aşa este şi calea femeii preacurve: ea mănîncă, şi se şterge la gură, şi apoi zice: ,,N'am făcut nimic rău.``
Femeile trebuie sa realizeze ce batalie duc barbatii pentru a ramane curati deoarece ei sunt stimulate visual de catre femei. Aceasta este o femeie care vorbeste surorilor ei in Hristos.
1) rochii sau furte cu crapaturi mari
Cand ochii unui barbat vad crapaturi care vin pana la sau deasupra genunchiului, el se gandeste: ,, Oh! Inca doar cativa cm si ce as vedea? “ Asa lucreaza mintea unui barbat.
2) rochii sau fuste care se muleaza pe fese
3) orice imbracaminte pentru bust, care sta mulata pe piept
Oamenii n-ar trebui sa primeasca o lectie de anatomie cand se uita la voi, femeilor!
4) bluzele descheiate, guler foarte larg sau decolteu la imbracamintea pentru bust
,, Este modestia o problema in biserica in ziua de azi? “ – articol John Piper
5) bluze fara maneca, cu deschizaturi largi la subrat
6) fuste sau pantaloni cu braul foarte jos
7) a vedea prin orice fel de imbracaminte
8) fuste si rochii prea scurte
Asta nu pica bine in stadardul biblic: ,,Vreau ca femeile sa fie imbracate cu sfiala. “
9) egari, pantaloni sau blugi care se muleaza pe fund, pe coapsa si intre picioare
10) un mijloc si un spate gol
Ce ar trebui sa faci tu ca femeie? Iata sfatul meu:
1) Pocaieste-te d emodul in care neintelept si neglijent, te-ai lasat inghitita de standardele lumesti si ai cauzat prilejuri de poticnire pentru fratii tai. Cere-i iertare lui Dumnezeu! Iar apoi: ,, Faceti dar roade vrednice de pocainta voastra. “
2) Rugati-va si lucrati pentru a cultiva o contiinta sensibila si bine instruita inaintea lui Dumnezeu cu privire la problema aceasta.
Richard Baxter: ,, Voi nu trebuie sa fiti piatra de poticnire pe calea barbatilor, nici sa aprindeti focul poftei lor sau sa faceti, din podoabele voastre, curse, ci trebuie sa mergeti printer persoanele pacatoase ca si cum ati merge cu o lumanare prin fin praf de pusca daca nu vreti sa vedeti flacara la care nu v-ati asteptat, cand e prea tarziu sa o mai stingeti. “
Predica de Al Martin
Sursa video: Resurse crestine
Notitele sunt scrise de mine in timp ce vizionam aceasta predica.

Iata cei 10 magneti pentru ochii barbatilor:

Ce-l care stie sa faca binele si nu-l face, savarseste un pacat.
Richard Baxter: ,, Voi nu trebuie sa fiti piatra de poticnire pe calea barbatilor, nici sa aprindeti focul poftei lor sau sa faceti, din podoabele voastre, curse, ci trebuie sa mergeti printer persoanele pacatoase ca si cum ati merge cu o lumanare prin fin praf de pusca daca nu vreti sa vedeti flacara la care nu v-ati asteptat, cand e prea tarziu sa o mai stingeti. “
E pusa in joc Evanghelia, dragele mele surori!
Predica de Al Martin
Sursa video: Resurse crestine
Notitele sunt scrise de mine in timp ce vizionam aceasta predica.
marți, 16 februarie 2010
La multi ani, fratior scump!
Astazi, fratiorul meu implineste 4 anisori. Mi-e tare dor de el si imi pare rau ca nu pot fi acolo cu el, ca sa putem sarbatori impreuna! Dar toate la timpul lor ..
Ma rog Domnului ca sa-l calauzeasca pe Calea Sa si cand va fi suficient de mare sa faca o alegere, sa-l aleaga pe El! Asta e ce imi doresc cel mai mult! Ma rog si pentru parintii nostri ca si ei sa se intoarca la Dumnezeu si sa traiasca pentru El!
La multi ani, dragul meu! :imbratisare:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)